”Jackass Forever” întrece toate așteptările și debutează cu încasări de 23.5 millioane la Box Office-ul american. În același timp, ”Moonfall”-ul lui Ronald Emmerich eșuează lamentabil cu aproximativ 10 milioane pentru un buget de 140 milioane.

Al 4-lea film din saga Jackass ajunge în sfârșit din urmă mainstream-ul și atinge deja succesul comercial, cu un buget de doar 10 milioane. 

VEZI ȘI: Box Office: ‘Jackass Forever’ Catapults to No. 1 as ‘Moonfall’ Craters

Se pare că farsele și cascadoriile R-rated ale brigăzii lui Johnny Knoxville și Steve-O sunt mai în trend ca niciodată. Totuși, n-ar trebui să ne uimească acest lucru, având în vedere că am intrat în era TikTok-ului. Mai mult sau mai puțin indirect, acest fenomen cultural a avut un rol major în crearea și succesul ”Jackass Forever”.

Pune așadar în ring ”Jackass Forever”, o comedie slapstick marca TikTok, cu ”Moonfall”, un disaster movie, (în condițiile în care trăim deja de mai bine de 2 ani un scenariu de disaster movie) și rezultatul e evident. 

Machine Gun Kelly, Johnny Knoxville și Steve-O în ”Jackass Forever”

Singura reușită, dacă poate fi numită astfel, a lui ”Moonfall”, este că a depășit ”Spider-Man: No Way Home”, care a căzut pe locul 3 cu 9.6 milioane. Tot ce i-a rămas de făcut lui Ronald Emmerich pentru a salva acest film este să se roage la zeii chinezești ai Box Office-ului.

Pe locurile 4 și 5 se află ”Scream” cu 4.7 milioane, respectiv ”Sing 2” cu 4.1 milioane.

”Jackass Forever” nu a fost preluat de niciun distribuitor în România, deci momentan nu îl găsiți în cinema. Dar la cum funcționează release-urile mai nou, ne putem aștepta să apară pe streaming undeva la sfârșitul lui martie.

VEZI ȘI: Shining Girls Trailer (2022) – Apple+

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *